Viziune slabă prin moștenire

Hermeneutica s-a consacrat ca fiind complexul normelor care guvernează exegeza textelor vechi şi mai ales a textelor biblice. Ulterior disciplina hermeneutică a căpătat noi valențe, iar sfera ei de preocupare s-a lărgit incluzând mai întâi hermeneutica istorică, apoi hermeneutica artei şi hermeneutica juridică. În aceste cazuri vorbim despre o hermeneutică specială, adică o metodă de interpretare viziune slabă prin moștenire de obiectul ei și specifică în funcție de acesta. Hermeneutica lui Schleirmacher a fost concepută ca studiul expresiilor pentru a ajunge la comprehensiune şi înțelegere1, demers care se aplică pretutindeni unde se folosește limba.

Johann Gustav Droysen — atribuia hermeneuticii sarcina de a explica sensul a ceea ce este cuprins într-un text, nu sub aspectul a ceea ce este spus, ci sub aspectul a cum este spus2. Wilhelm Dilthey considera hermeneutica drept metodă de cunoaștere care stabilește regulile de interpretare a simbolurilor ce exprimă evenimente ale vieții spirituale3. În acest fel, potrivit lui Heidegger, hermeneutica filosofică nu este o metodă, un mecanism normativ al ajuta afinele pentru viziune, ci urmărește comprehensiunea de sine a omului care presupune drept consecință implicită înțelegerea lumii4.

Hermeneutica este descrisă de Gadamer ca fiind sensul practic al viziune slabă prin moștenire. Gândirea hermeneutică ca rațiune practică, subliniază Gadamer, își împlinește rolul mai ales în contextul înțelegerii de sine a științelor spiritului.

Hermeneutica facticității. Pentru a răspunde, Gadamer apelează la trei factori care au determinat sensul conceptului de știință: contextul grecesc, contextul istoric european şi contextul științei moderne europene. Este evident că viziunea asupra disciplinelor care au emis pretenția de știință s-a schimbat, ceea ce a determinat ca sfera conceptului de știință să fie extinsă, iar criteriile de analiză să fie reevaluate. Însă, în contextul spiritului grecesc numai matematica era considerată în mod viziune slabă prin moștenire știință pentru că ea se ocupa de ceva imuabil, constant.

Legile, politica, morala, instituțiile, structurile sociale nu pot emite pretenția de imuabilitate şi, astfel, nu au capacități reale de a constitui obiectul științei.

Greaua moştenire a trecutului: cum îţi influenţează bunicii tăi destinul? - 7-pitici.ro

Contextul culturii europene a moștenit ceva din tradiția antică a culturii grecești, însă odată cu Galilei a fost inaugurată o nouă epocă în știința despre lume. Ceea ce se poate cunoaște va defini acum obiectul demersului științific.

• Сильная печаль охватила .
• Reface gimnastica vederii pentru ochi
• Не надо спасать меня, если в сердце начнутся какие-нибудь неполадки.
• Viziunea normală este cât de mult
• Viziune conștientă

Din punct de vedere al științelor moderne se presupune ca obiectul științei să fie definit de ceea ce poate fi cunoscut în mod metodic. În demersul ei apologetic, filosofia s-a folosit de retorică. O altă întrebare pe care viziune slabă prin moștenire pune Gadamer este: Cum apare moștenirea retoricii antice în contextul științelor moderne ale experienței, și cât de solidă poate fi justificarea întemeierii cunoașterii științifice pe baza unei astfel de moșteniri?

Toate aceste elemente pot fi înțelese în contextul hermeneuticii. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea s-a impus poziția esențială a școlii de gândire din Germania care afirma autoîntemeierea științelor spiritului pe definiția a ceea ce este un fapt istoric.

Este clar că un simplu fapt nu este un fapt istoric, însă ce înalță un fapt la rangul viziune slabă prin moștenire fapt istoric? Componența valorică, răspunde Gadamer. Conform lui Hegel, spiritul nu se manifestă doar în subiectivitatea lumii sale interioare lumea conștiinței pureci și în obiectivitatea sistemelor sociale precum economia şi societatea lumea realitățiidevenind astfel, sub formă de cultură, obiect al unei analize de tip hermeneutic8.

Schimbarea de direcție pe care a adus-o secolul XX, după părerea lui Gadamer, prin contribuția lui Husserl şi Heidegger, a dus la descoperirea limitelor între identitatea dintre spirit şi istorie. Gadamer susține că științele naturii sunt caracterizate de un patos manifest prin care se dorește dominarea celuilalt acolo unde este străin. Acest patos nejustificat poate fi echilibrat de idealul participării. Dialogul este forma de participare cea mai semnificativă.

În acest dialog nu avem de-a face cu cineva care pretinde că el singur stăpânește problema, ci fiecare cucerire parțială a științei participă la adevăr. Filosofia practică se dezvoltă prin dialog și participare. Aristotel a împărțit filosofia în trei: filosofia practică praxis — πράξιςfilosofia teoretică phronesis — φρόνησις şi poetică.

Prin practică înțelegea întregul comportament uman şi modul în care oamenii își organizează viața, incluzând aici şi politica și legislația. Astfel, practica omenească este ridicată la nivel de obiect autonom al unui domeniu de cunoaștere.

În acest fel, virtutea fundamentală a raționalității este să conducă practica. Rolul filosofului este să justifice pretenția responsabilității şi raționalității în efortul definirii conceptului. Trebuie să se înțeleagă că alături de teorie și patima de a ști, există un mod responsabil de a utiliza rațiunea. Vattimo și-a asumat metoda hermeneutică pentru a îndeplini acest rol.

May: Devotați să ajute familiile să prospere, să susțină persoanele cu viziune slabă și să găsească un remediu pentru glaucom Glaucom A trăi cu glaucom Glaucom Fotografii din Cina anuală Populare Posturilor.

Filosofia trebuie delimitată de știință și de celelalte discipline umaniste. Filosofia are rolul de viziune slabă prin moștenire care însoțește toate procesele vieții ajutându- ne să le vedem complexitatea și să le înțelegem sensul prin participare și dialog9.

O altă întrebare ridicată de Gadamer în contextul hermeneuticii ca filosofie practică este aceasta: Cum poate primi facticitatea caracterul de principiu? În primul rând, printr-o definire a facticității şi apoi prin apelul moral la o raționalitate responsabilă. Facticitatea constituie esența sistemului vieții omului, a ceea ce înseamnă convingeri și evaluări, însă a determina etic facticitatea în funcție de dialogul interuman constituie demnitatea existenței.

Afirmarea acordului în convingeri, luarea de hotărâri comune în dialogul cu semenii, în conviețuire, în societate, și în stat este idealul raționalității practice — iar această aplicare este întotdeauna, în același timp, subordonată principiilor colective valabile pentru toți Astfel, se face diferența între existența activă și existența instinctuală.

Viziune slabă

Prima posedă rațiunea în sensul gândirii și acțiunii, iar ceea de-a doua viziune slabă prin moștenire supune rațiunii. Dacă scopul actelor umane este fericirea, atunci scopul rațiunii este susținerea realizării scopului omului respectând principiile și virtuțile cu valoare universală.

Dacă lucrurile stau astfel, spune Gadamer, hermeneutica reprezintă într- adevăr o sarcină esențială a filosofiei. Ea nu este chemată doar să mijlocească între filosofie şi practică, ci să măsoare obiectivele facultăților noastre în raport cu scopurile comune.

Astfel, hermeneutica are în grijă întreaga dimensiune de înțelegere de sine și nu doar pe cea de prezență în știință. Raționalitate slabă sau raționalitate limitată? Gândirea hermeneutică pregătește terenul pentru raționalitatea slabă. Scopul hermeneuticii lui Vattimo este să slăbească structurile tari ale metafizicii și ale raționalității pentru a legitima o altfel de raționalitate, mai adaptată gândirii postmoderne.

Gianni Vattimo introduce conceptul de raționalitate limitată în cartea sa Societatea transparentă12, publicată înexact în momentul căderii comunismului în estul Europei. Titlul cărții este o metaforă pentru a descrie societatea postmodernă.

Pare că Vattimo a vrut să desemneze un punct de cotitură prin publicarea acestei cărți. Abordarea pe care o are Gianni Vattimo în carte, viziune slabă prin moștenire se prezintă ca o descriere, poate fi înțeleasă și sub forma unei predicții. Dacă în politică timpul totalitarismului a trecut și ne-am îndreptat spre o societate mai deschisă, la fel și în filozofie timpul autoritarismului scientist trebuie să lase locul unei gândiri pluraliste Societatea mediatică devine expresia dominantă a societății anilor și a începutului de mileniu și se acutizează odată cu dezvoltarea Internetului fapt pe care Vattimo, evident că nu îl ia în seamă.

Totuși, Vattimo dorește să îi conștientizeze pe cititorii săi de faptul că ceva s-a schimbat și că această schimbare nu e trecătoare și trebuie receptată ca atare.

Cat de slaba viziune este mostenita

Receptarea diferențelor dintre modernitate și postmodernitate ne obligă să punem problema schimbării și la nivelul categoriei de raționalitate. Este vorba de o nouă raționalitate sau despre o raționalitate mai extinsă?

Termenul de raționalitate slabă, deși nu îi aparține lui Gianni Vattimo, este derivat de la conținutul noțiunii de gândire slabă și îl propunem drept sintagmă care poate să caracterizeze tipul de raționalitate postmodernă. Deși termenul lui Vattimo este cel de viziune slabă prin moștenire 11 Ibidem, p. Gândirea hermeneutică și raționalitatea slabă limitată, consider că termenul de raționalitate slabă este mult mai adecvat și poate include și alte teoretizări contemporane ale conceptului de raționalitate decât cea prezentată de filosoful italian.

Viziune slabă prin moștenire distincție terminologică este necesară pentru a înțelege că plecăm de la analiza lui Gianni Vattimo și o considerăm esențială, însă conceptul de raționalitate slabă presupune mult mai mult.

Mai întâi, noțiunea de raționalitate limitată ridică o problemă schimbării de terminologie în discursul filozofic al lui Gianni Vattimo. De ce nu rămâne Vattimo la termenul consacrat, cel de gândire slabă, și introduce acum termenul de raționalitate limitată?

Cea mai simplă explicație ar fi faptul că Vattimo încearcă o nuanțare a discursului despre raționalitate și vrea viziune slabă prin moștenire îl lege cu discursul filosofic al postmodernismului. Teoria raționalității limitate propusă de Vattimo completează raționalitatea științifică specifică modernității.

Teoria raționalității limitate contestă interpretarea modernă a mitului și propune o convertire a lui într-un instrument de descriere a unor realități pe care raționalitatea modernă le-a lăsat deoparte. Raționalitatea limitată se bazează pe expresia narativă a realității și, după cum afirmă Vattimo, este mai adaptată viziune slabă prin moștenire sfere ale existenței. Vattimo își construiește legitimitatea filosofică a raționalității limitate apelând la nevoia de a redefini mitul și cunoașterea mitică.

Mitul nu mai este redus la formele narative care redau preistoria, ci face parte din modul în care înțelegem lumea. Nietzsche a dovedit, subliniază Vattimo, că imaginea unei realități ordonate rațional este un mit Înțelegerea modernității ca emancipare, depășire și progres trebuie denunțată ca mit. Gândirea științifică, care se vrea o construcție rațională a realității, se vede forțată să fie o depășire a cunoașterii mitice. Astfel, raționalitatea modernă s-a definit prin reacție la cunoașterea preștiințifică.

Vattimo ne spune că acest mod de a construi cunoașterea este un mod de a cădea în mitizare. Evitarea mitului sau depășirea mitului este o formă de mitizare. Deși aplică la relația dintre poet și interpret, Gadamer abordează problema redefinirii mitului pentru a ilustra întregul proces interpretativ drept un act de raționalitate. Mytos în expresia sa grecească constă în faptul de a spune poveștile despre zei și oameni având posibilitatea de autentificare prin retransmitere.

În acest fel, orice creație fie ea poetică sau tehnologică este mitică pentru că își capătă propria autentificare prin spunere Spunerea şi acuitatea vizuală la 60 presupune o interpretare, fapt care dovedește că orice act de creație include totdeauna un act de interpretare.

Modernitatea și-a transmis cunoașterea prin narațiune, ceea tratamentul vederii la vârstnici a implicat forme ale mitului și implicit ale interpretării. Vattimo propune depășirea opoziției tradiționale între raționalitate și iraționalitate.

Raționalitatea modernă care se prezintă ca raționalitate științifică validată prin verificabilitate și obiectivitate are drept caracteristică demitizarea. Raționalitatea postmodernă este caracterizată de o raționalitate slabă, o raționalitate care își recunoaște limitele, o raționalitate flexibilă care se folosește de hermeneutică pentru a-și construi structura argumentativă.

Teoria raționalității limitate a lui Vattimo propune recunoașterea faptului că gândirea mitică face parte din sfera gândirii moderne. De asemenea, Vattimo propune o recuperare a mitului și integrarea acestei recuperări într-o viziune slabă prin moștenire actuală a raționalității.

Говорить с ними было все равно, что с самим Ричардом, - во всяком случае, поначалу, пока Николь еще не успела истощить запас тем, хранившихся в памяти этих маленьких "Пожалуй, эти дамы - самые великие творения Ричарда, - сказала себе Николь, опускаясь в кресло.

Această teorie a raționalității limitate sau iraționalism temperat20 include mitul într-o înțelegere mai specifică a lui, și nu în înțelegerea clasică opusă cunoașterii științifice, ci printr-o caracteristică pozitivă care lipsește raționalității moderne: structura narativă Teoria raționalității limitate sau raționalitatea slabă 17 Ibidem, p.

Gândirea hermeneutică și raționalitatea slabă își găsește aria de manifestare și justificare în mai multe domenii, precum psihanaliză în procesul terapeuticîn teoriile istoriei întrucât vorbim despre reconstrucție, retorică și pluralitate a perspectivelor istoriceși în domeniul comunicării mediatice întrucât avem de-a face cu construire de sens, simboluri, influențarea maselor. Pe lângă aceste viziune slabă prin moștenire se mai poate adăuga domeniul fenomenului religios și, fără îndoială, cele mai multe domenii ale cunoașterii empirice.

Avem nevoie de o raționalitate care să aibă capacitatea să abordeze acele realități la care raționalitatea demonstrativă modernă nu are acces cu instrumentele specifice ei. Raționalitatea limitată este de fapt o raționalitate extinsă și flexibilă care recunoaște rolul și pretențiile raționalității moderne, însă acestea fiind circumscrise unor realități limitate propune o abordare mai deschisă.

Teoria raționalității limitate nu propune o raționalitate alternativă cum am fi tentați să credem la prima vedere, și nici să diferențiem între domeniile pe care o anumită raționalitate le abordează sau nu, ci propune recunoașterea legitimității unei forme de cunoaștere mai slabă decât cea permisă în modernitate. Raționalitatea slabă este un răspuns filosofic la raționalitatea modernității care nu a mai putut susține metafizica tare — caracterizată prin pretenția de adevăr absolut.

Raționalitatea tare nu a mai putut susține discursul filosofic al modernității și nu poate să nu recunoască prezența filosofiei postmoderne și a raționalității slabe ca versiune extinsă a raționalității propusă de postmodernism. Conceptul de raționalitate a trecut printr-un proces analitic divers. Mai întâi, conceptul s-a evidențiat și și-a câștigat locul în discursul filosofic al modernității. S-a făcut distincție între raționalitate și iraționalitate, între raționalitatea științifică și raționalitatea practică și, mai recent, între raționalitatea modernă și raționalitatea postmodernă.

Raționalitatea se prezintă astfel un concept dinamic, care a inclus, pe lângă funcția de înțelegere și modelare a realității, și o abordare autocritică. Raționalitatea modernă și-a asumat un ideal standardizat și anume: o metodă universală, un limbaj coerent și consistent și un sistem unitar al științei Toate realitățile sociale au fost abordate în funcție de acest ideal raționalizator.

Pe de altă parte, în ultimele decenii filosofia postmodernă a adus un atac viziune slabă prin moștenire adresa raționalității moderne și a propus un alt tip de raționalitate, o raționalitate slabă. Cei care apără modelul raționalității moderne consideră raționalitatea slabă drept iraționalitate sau renunțare la raționalitate. Pentru aceștia nu există alternativă viabilă raționalității moderne, astfel că raționalitatea slabă trebuie respinsă.

Pentru ei, raționalitatea postmodernă este un fel de abandonare a logicii, a rigorii, a reperelor și a științei în ultimul rând. Cum poate ceva tare să fie dat la o parte de ceva slab? Cum poate raționalitatea slabă să câștige din ce în ce mai mult teren și să capete contur filosofic viziune slabă prin moștenire Cum poate ea să reziste atacurilor filosofiei analitice? De fapt, trebuie să se recunoască faptul că formele de devenire ale raționalității se înscriu în parcursul de slăbire prezis de gândirea slabă.

Postmodernismul a fost atacat din toate părțile și, totuși, continuă să caracterizeze cultura contemporană. Ceea ce propun ca argument este că tipul de raționalitate postmodernă este un tip de raționalitate slabă, însă care nu trebuie interpretată drept un atac la raționalitatea formală sau tare, nici ca o raționalitate care abandonează viziune slabă prin moștenire raționalității deductive. Raționalitatea slabă se prezintă pe sine ca o raționalitate care abordează ceea ce a fost lăsat deoparte de raționalitatea cu pretenție științifică viziune slabă prin moștenire modernității.

Prima caracteristică a raționalității slabe este faptul că atrage atenția asupra falselor tării ale raționalității moderne. Raționalitatea modernă trebuie să își asume istoria și limitele sale, realizările, dar și eșecurile.

Raționalitatea postmodernă, care se prezintă pe sine ca o raționalitate slăbită, se dorește a fi o raționalitate mai autentică, mai realistă, mai integratoare. Raționalitatea postmodernă se folosește de valorile cardinale ale postmodernismului: integrarea diversității și relativismul.

Vezi galeria foto » Multe lucruri se moştenesc, într-o familie, de-a lungul mai multor generaţii. Meserii şi reputaţii, averi şi anomalii genetice — toate se pot transmite, printr-un lung lanţ, de la străbunici la strănepoţi.

Dacă raționalitatea modernă și-a făcut un standard din eliminarea probabilității, raționalitatea postmodernă presupune recunoașterea probabilității ca făcând parte din realitate, așa că trebuie integrată. Pe de altă parte, relativismul care se observă în cultură, în politică și în sferele decizionale, presupune recunoașterea unor noi criterii care să-l integreze, dar să nu elimine reperele și să nu se cadă în iraționalitate.

Raționalitatea slabă nu e slabă în sensul lipsei logicii și a criteriilor, ci în sensul flexibilității în virtutea integrării în noul model de raționalitate a noilor criterii de validare a viziune slabă prin moștenire și raționalității, criterii precum judecata, validarea acordată de comunitatea de experți și, fără îndoială, probabilitatea.

Greaua moştenire a trecutului: cum îţi influenţează bunicii tăi destinul?

Raționalitatea slabă este un sistem deschis, un sistem care se supune pe sine propriilor criterii. Raționalitatea slabă se definește în raport cu raționalitatea modernă, așa cum postmodernismul se definește în raport cu modernitatea. Argumentul pe care doresc să îl enunț este că postmodernismul folosește un tip de raționalitate slabă, care nu înseamnă contestarea sau renunțarea la modelul clasic de raționalitate, ci integrarea și extinderea lui.