Normă pentru viziunea umană

Deontologia, din punctul de vedere al logicii deontice 1. Resursele praxiologice ale deontologiei 1. Deontologie şi etică 1.

Norma morală în deontologie Principiile deontologiei 2. Deontologia, din punctul de vedere al logicii deontice Ca ştiinţă a normelor morale, deontologia trebuie să se sprijine, în demersurile sale teoretice, pe arhitectura  teoretico-metodologică a logicii deontice. Norma morală este analizată, din acest punct de vedere, atât în contextul general al raportării la exigenţele formale ale normativităţii, cât şi în cel mai restrâns, al delimitării specificului, modalităţilor de acţiune şi determinărilor contextual-teoretice ale normativităţii morale.

O privire aprofundată asupra originilor unei logici a normelor ne pune în faţa unei prime sistematizări raţionale, materializate în opera lui Aristotel, cel care a pus bazele logicii modale, în interiorul căreia se identifică primele elemente de analiză a comportamentului normelor ca functori determinanţi ai modalităţilor. Un tablou al modalităţilor realizează şi A. Normele logice stabilesc parametrii logici ai funcţionării structurilor gândirii, cele tehnice stabilesc parametrii de atins în raport cu natura activităţilor, iar normele sociale stabilesc parametri ai conduitei, ai raportării oamenilor la semenii lor sau la grupul din care fac parte.

Normele morale fac parte din categoria normelor sociale, alături de cele politice, juridice, administrative etc. Specificul lor este acela că ele prescriu modul dezirabil de conduită al oamenilor în raport cu semenii lor, ca oameni, şi se impun prin forţa opiniei publice şi a propriei conştiinţe.

Potrivit lui von Wright, oricare normă are o structură logică standard, în care identificăm: autoritatea, subiectul, caracterul normei, conţinutul, condiţia de aplicare,  ocazia de aplicare, sancţiunea.

În legătură cu autoritatea, o contribuţie importantă în analiza logică a normelor o are    G. Bochenski, cel care consacră acesteia un studiu de mare profunzime. Autoritatea este condiţionată de recunoaşterea de către subiect   ca adevărate a propoziţiilor comunicate de către purtătorul autorităţii. Autoritatea se exercită numai pe domeniul şi asupra normă pentru viziunea umană definit; depăşirea domeniului  sau extinderea subiectului sunt repudiate şi sancţionate moral. Autoritatea poate fi deontică a celui investit sau epistemică a celui care ştie mai mult.

Între cele două tipuri de autoritate există corelaţii medicament pentru refacerea vederii în normă pentru viziunea umană atât autoritatea deontică, cât şi cea epistemică neîntemeiate sunt repudiate moral; este repudiată moral şi exercitarea autorităţii deontice  într-un domeniu când nu este însoţită de autoritatea epistemică în domeniul corespunzător.

Legături utile

Norma morală acţionează,  în cadrul deontologiei,  într-un mod aparte, rezultat din particularităţile constituirii şi funcţionării relaţiei triadice purtător-domeniu-subiect. O primă particularitate este legată de modul în care autoritatea este influenţată de domeniul acesteia. De măsura în care domeniul este definit şi cunoscut de partenerii sociali depinde natura angajării acestora în satisfacerea cerinţelor sistemului în care funcţionează relaţia de autoritate.

Domeniul autorităţii este, de regulă, cunoscut cel mai bine de purtătorul acesteia, şi numai în măsura comunicării lui către subiect devine spaţiu de intersubiectivitate. Gradul de moralitate al unui sistem de relaţii sociale bazate pe autoritate depinde în mare măsură de condiţiile asigurate pentru cunoaşterea cât mai precisă de către parteneri a limitelor reale în care autoritatea se exercită; normă pentru viziunea umană şi în sistemele cu un înalt grad de reglementare, numite şi sisteme autoritariste, cunoaşterea precisă de către parteneri a domeniului autorităţii reprezintă premisa obligatorie a oricărei pretenţii de moralitate.

Cu atât mai mult se impun aceste exigenţe în sistemele contractuale, în care autoritatea se exercită pe baza acordului de voinţă al părţilor, explicit formulat şi strict determinat. Autocenzura morală a purtătorului autorităţii, deopotrivă cu cenzura morală normă pentru viziunea umană subiectului asupra purtătorului, se realizează boli ereditare miopie deplin atunci când domeniul autorităţii este reciproc conştientizat şi acceptat; în afara acestei premise, orice act imoral este posibil.

Această nouă relaţie triadică induce în universul autorităţii noi propoziţii de definire: 1. Orice purtător de autoritate într-un domeniu este  în acelaşi timp subiect de   autoritate morală într-un domeniu complementar. Domeniul autorităţii morale se defineşte ca fiind codomeniul unei funcţii cu aplicaţie pe domeniul autorităţii de bază.

P1 Legea morală este autoritate pentru S1 P atunci când   S1 P      recunoaşte  ca adevărate   propoziţiile   prescriptive emise de P1 în domeniul D1. Cea de-a treia  propoziţie  este  echivalentă  cu  cea  formulată  de Bochenski, din ea rezultând o concluzie de mare valoare pentru domeniul deontologiei: deontologia este operaţională într-o relaţie de autoritate numai în măsura în care purtătorul autorităţii este dispus să ia în considerare prescripţiile Legii morale.

Nu este obligatoriu ca purtătorul autorităţii să-şi declare public această disponibilitate. Dacă o face, atunci el se angajează în faţa societăţii; dacă nu, atunci el se angajează în faţa propriei conştiinţe.

Adesea spiritele de înaltă moralitate preferă cea de-a doua variantă, lăsând opiniei publice dreptul de a judeca faptele lor, în afara oricăror angajamente anticipatoare.

Se dovedeşte, de altfel, că de multe ori angajamentele şi promisiunile prea insistent proclamate ascund o slabă dispoziţie de a fi îndeplinite. Asupra distincţiei autoritate deontică-autoritate epistemică în această nouă relaţie triadică, sunt de făcut câteva precizări importante: Autoritatea deontică a Legii morale este dependentă de măsura constituirii şi asumării, în domeniile pertinente, a unei deontologii.

Existenţa, ca atare, şi maturizarea în practică a codului deontologic al unei profesiuni naşte latura deontică a autorităţii Legii morale; nivelul şi complexitatea reglementărilor din interiorul codului deontologic, măsura adecvării  lui la specificul profesiunii determină latura epistemică a acestei parțial pierdut din vedere. Problema centrală de care depinde corecta identificare a specificului deontologiei este aceea a stabilirii domeniului D1 ataşat schemei logice propuse de J.

Fiind un domeniu legat nemijlocit de relaţiile     inter-umane, acesta se prezintă, indiscutabil, ca un univers al valorilor. Statutul purtătorului autorităţii, acela de purtător de autoritate profesională şi în acelaşi timp de subiect al autorităţii morale se materializează, în ultimă instanţă, nu ca o simplă raportare la normă pentru viziunea umană moral.

În practica nemijlocită principiul este inoperant, dacă el nu se subiectivizează.

Autentificare I.

Aşa cum subliniază J. Normele deontologiei sunt rezultatul întoarcerii spre sine normă pentru viziunea umană purtătorului autorităţii. Acesta se autodefineşte ca autoritate în două ipostaze: în raport cu subiectul autorităţii, prin domeniu; în raport cu idealul său profesional, acţional, de personalitate şi aici domeniul iniţial se estompează, revenind în prim-plan imaginea-simbol a modelului spre care tinde, prin luarea în stăpânire a valorilor morale ca valori-pentru-sine N.

Totodată, o relaţie de autoritate este în acelaşi timp o relaţie de comunicare pe toate laturile triadei. Subiectul autorităţii ia act nu numai de prescripţiile purtătorului ci şi de domeniul în normă pentru viziunea umană se exercită relaţia de autoritate, domeniu care, în mod normal, cuprinde şi o deontologie.

Evaluare instituțională

Subiectul se găseşte permanent într-un orizont de aşteptare în raport cu natura, conţinutul şi modul de transmitere a prescripţiilor de către purtătorul autorităţii. El va reacţiona fie în mod direct, fie indirect faţă de încălcarea orizontului său de aşteptare.

În acest caz, subiectul autorităţii devine purtător latent de autoritate în domeniul normei morale, în sensul că el pretinde normă pentru viziunea umană aşteaptă, speră, crede că purtătorul autorităţii va respecta această normă în exercitarea puterii cu care a fost investit. Aceasta este o altă latură a subiectivizării Legii normă pentru viziunea umană. Ştiind că norma morală ce i se impune este comunicată subiectului, purtătorul autorităţii va suporta controlul permanent al acestuia, fapt pentru care va fi preocupat de aplicarea respectivei norme.

Se naşte, astfel, o obiectivă solidaritate între subiectul şi purtătorul autorităţii, în raport cu domeniul autorităţii Legii morale.

Resursele praxiologice ale deontologiei Deosebit de interesant pentru conturarea locului şi rolului normelor morale în deontologie este analizarea acestora din perspectiva teoriei acţiunii eficiente. Am observat faptul că, potrivit autorilor citaţi în prezentul studiu, punctul de vedere teleologic asupra comportamentului uman este larg împărtăşit, astfel încât o teorie a acţiunii umane fără o necesară investigare a scopurilor acesteia este de neconceput.

Pentru deontologie, perspectiva teleologică este fundamentală. Deontologia operează, aşa cum deja am precizat, într-o sferă ocupaţională distinctă şi într-un sistem de relaţii inter-umane bazate pe autoritate.

Nu există autoritate, pur şi simplu. Orice autoritate are un scop, se instituie, deci, teleologic. Prin urmare, normele morale ale deontologiei sunt legate nemijlocit de îndeplinirea scopului pentru care s-a constituit respectiva relaţie de autoritate. Analizând modul în care are loc inserţia propoziţiilor praxiologice de natură morală în ansamblul condiţiilor necesare şi suficiente normă pentru viziunea umană eficienţei acţiunii, vom constata cel puţin câteva aspecte definitorii.

În primul rând, ele rezultă din raportarea purtătorului autorităţii la rezultatul acţiunii; este vorba de faptul că în măsura în care respectarea unor norme de comportament moral influenţează acest rezultat, ele vor fi incluse în comportamentul general normă pentru viziunea umană purtătorului autorităţii. Este de remarcat faptul că în cadrul unei practici acţiunea avută în vedere de deontologie nu instituie o relaţie de tip om-natură neumană, ci în normă pentru viziunea umană o relaţie dintre oameni.

În al doilea rând, ele rezultă din raportarea purtătorului autorităţii la agenţii executori ai acţiunii. În al treilea rând, ele rezultă din raportarea purtătorului autorităţii la mijloacele acţiunii.

L-am întâlnit la sediul din Bulevardul Nicolae Grigorescu, acolo unde într-un spaţiu de mp repară maşinile peste 30 de specialişti auto, de la mecanici la electricieni. Ca profesor, am lucrat şi cu o jumătate de normă, predând vreo patru, cinci materii — marketing, contabilitate, economia întreprinderilor etc. Resursele umane, aici stă succesul unei societăţi. La SCM-ul pe care-l administrează, continua perfecţionare a oamenilor este crezul după care îşi desfăşoară activitatea. Dacă el nu are calitate, nu ridică societatea.

Unele dintre aceste variante pot fi repudiate moral, datorită influenţei lor nedorite asupra diferitelor componente ale acţiunii executanţi, condiţii interne sau externe, rezultat etc. Sunt de notorietate interdicţiile de inspiraţie morală impuse unor acţiuni din domeniul reclamei, din domeniul războiului, din domeniul cercetării ştiinţifice sau din cel normă pentru viziunea umană comportamentului public.

În al patrulea rând, ele rezultă, aşa cum am menţionat în capitolul precedent, dar util de reamintit în acest context, din raportarea purtătorului autorităţii la propriul său ideal de personalitate. În măsura în care normele morale îi vor asigura un statut social privilegiat şi îi vor produce satisfacţii în perspectiva împlinirii sale ca personalitate, pe traseul idealului său moral şi profesional, aceste norme vor deveni cerinţe constitutive ale condiţiilor necesare şi suficiente ale acţiunii.

Gândită ca o componentă a idealului profesional, deontologia  proiectează condiţiile morale ale profesiunii, prin faptul că prescrie modul dezirabil de comportament al personalităţii profesionale în raport cu semenii săi, pe două coordonate fundamentale: prin raportare la imaginea de sine proiectată; prin raportare la efectele imaginii sale asupra celorlalţi.

Normă pentru viziunea umană într-un caz şi în celălalt se pun în joc libertatea profesională dobândită şi necesitatea morală asumată.

Programul de evaluare instituţională

Deontologie şi etică Orice demers teoretic în sfera moralităţii are consistenţă în măsura în care parcurge traseul  realitate-valoare-normă-comportament moral. In ceea ce priveşte realitatea căreia i se ataşează valorile morale specifice deontologiei, aceasta a fost, credem noi, bine definită până în prezent; sintetizăm, doar, pentru a pune bazele înţelegerii celorlalte componente ale traseului, principalele sale caracteristici: este o realitate a practicii sociale; priveşte în exclusivitate relaţiile dintre oameni; viziunea 4 ca procent identifică prin punerea în evidenţă a unei  sfere ocupaţionale distincte, la care se ataşează, prin consecinţă,  o anumită profesiune; se referă la un tip distinct al normă pentru viziunea umană inter-umane, acela al relaţiilor de autoritate; priveşte  domeniul  autorităţii Legii morale, ca univers al valorilor morale specifice, în raport cu purtătorul autorităţii profesionale.

Natura progresului istoric, din perspectivă deontologică, senzație de pierdere a vederii evidenţiază cel puţin pe două coordonate majore.

În al doilea rând, progresul istoric în domeniul autorităţii se materializează în limitarea continuă a disproporţiei dintre purtător şi subiect, drepturile primului fiind tot mai mult înlocuite de drepturile celui de-al doilea. Umanismul şi altruismul, recunoscute ca atare de tot mai mulţi purtători de autoritate, constituie, în relaţiile inter-umane, valori fără de care autoritatea ar fi rămas în cadrele ei naturale, un produs al forţei brute.

Introducere Acest raport a fost întocmit în urma procesului de evaluare a Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu. Evaluarea a avut loc între Aprilie şi Decembrieîn cadrul proiectului "Performanţă în cercetare, performanţă în educaţie - Calitate, diversitate şi inovare în universităţile din România", care are drept scop susţinerea elementelor fundamentale pentru universităţile din România, cum ar fi autonomia şi competenţele administrative, prin îmbunatăţirea asigurării calităţii şi a performanţelor manageriale. Evaluarea a avut loc în contextul reformelor majore din sistemul de educaţie superioară din România, în special în concordanţă cu prevederile Legii Educaţiei din şi a diferitelor acte normative asociate acestei legi.

De la dreptul de a dispune de viaţa altora la dreptul acestora la viaţă, de la tiranie la democraţie, drumurile parcurse de civilizaţia umană sunt presărate cu nenumărate momente ale descoperirii şi validării unor valori morale autentice, specifice relaţiilor de autoritate.

Însăşi constituirea deontologiei ca ştiinţă etică modernă ar fi imposibilă fără aşezarea la temelia acesteia a universului valoric moral constituit pe calea emancipării fiinţei umane de tiranie. Un asemenea mod de identificare a valorilor deontologiei nu duce neapărat la uniformitate normă pentru viziunea umană sau calitativă, diferenţierile fiind evidente, în funcţie de numeroşi factori socio-culturali. Dintre aceştia remarcăm, cu caracter de generalitate, cultura specifică a comunităţilor sociale în care se instituie relaţiile de autoritate.

Ea este diferită de la o generaţie la alta, de la un popor la altul, de la o subdiviziune socială la alta, de la o profesie la alta etc.

9. Resurse umane - ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MIHAIL SADOVEANU ÎNTORSURA BUZĂULUI

Valorile promovate în raporturile de autoritate la unele popoare      asiatice — de exemplu — sunt mult diferite de cele prezbiopia viziunii, după cum, la scară mai redusă, valorile specifice relaţiilor de familie diferă de la o familie la alta: în unele familii autoritatea absolută a bărbatului în raport cu femeia sau cu copiii sunt considerate pe deplin morale, în timp ce în altele rapid 100 vindeca miopia femeia asupra bărbatului, sau relaţia părinţi-copii este pusă pe baze mult mai liberale.

Asupra valorilor morale în raporturile de autoritate influenţează, în mare măsură, şi factori extramorali, cum sunt cei de natură religioasă, politică, economică, ecologică, adesea difuzia valorilor între aceste domenii urmând un traseu complicat şi tratează viziunea prin. O influenţă deosebită asupra cristalizării valorilor deontologice o are cultura religioasă, apreciată de unele curente normă pentru viziunea umană ca fiind de natură eminamente morală.

Chiar dacă, în fapt, elementele culturii religioase nu sunt nemijlocit prezente în raporturile de autoritate excepţie făcând autoritatea ecleziasticăforţa de contaminare a acesteia normă pentru viziunea umană domeniilor extrareligioase determină constituirea unor adevărate modele ale purtătorului de autoritate. Sunt recunoscute şi astăzi modelele devenite tradiţionale ale autorităţii de tip budist, confucianist, iudaic, musulman, creştin, protestant etc.

Statuate prin doctrine religioase, unele valori ale acestora devin adevărate bariere în calea progresului, însăşi conotaţia unor asemenea  valori fiind diferită de cea acceptată în culturile moderne, laice. Norma morală în deontologie Statutul normelor morale în interiorul universului  existenţei umane este bine cunoscut. Rezultă, deci, că fiecărei valori morale îi este ataşată, în sistemul moralei sociale, o normă morală derivată.

Relaţiile de interdeterminare dintre normă şi valoarea morală sunt deosebit de complexe. Considerăm că raportul de preeminenţă, de determinare dintre normă şi valoarea morală este inteligibil doar sub aspect doctrinar, el fiind rezolvat diferit în doctrinele descriptiviste în raport cu cele normativiste, realitatea morală la care se raportează teoreticienii fiind diferită doar sub aspect istoric.

Literatura filosofică contemporană dă o mare importanţă realităţii morale, fiind preocupată de aşezarea normelor morale pe un fundament explicativ, din care să se degaje nevoia de afirmare a personalităţii autentice a indivizilor.

Ființa umană în noul Cod civil din perspectiva filosofiei dreptului de Craiovan Ion - 7-pitici.ro

Astăzi este de neconceput fondarea unui sistem de norme morale care să anuleze libertatea de manifestare a omului. Punând în centrul preocupărilor fiinţa umană, noile cercetări etice caută să stabilească cu cât mai mare acurateţe ştiinţifică graniţele dintre necesitatea cristalizată în normă pentru viziunea umană şi libertatea reclamată de o nouă viziune asupra omului.

Deschisă, în planul cercetării sociale, de J. Rousseau şi Montesquieu, această nouă viziune reface echilibrul dintre momentele descriptiv, explicativ şi normativ ale eticii, producând şi necesara răsturnare: norme derivate din realitatea morală şi nu o realitate morală impusă prin norme. Normă pentru viziunea umană asemenea răsturnare nu poate fi înţeleasă într-un sens absolut.

Problema nu este doar de natura sensului strict al demersului teoretic în construcţia sistemului eticii. Povestea întâietăţii este indubitabil falsă, atât sub aspect istoric, cât şi logic, ea intrând pe terenul minat al paradoxului. Nu putem imagina o realitate morală în afara unui sistem normativ, după cum nu putem imagina un sistem normativ care să nu ţină seama de realitate. Ceea ce este însă de luat în considerare este cel de-al treilea reper, adesea ignorat: sistemul de referinţă în care operează relaţia normă   morală-realitate morală.

În cazul eticilor excesiv normative, sistemul de referinţă este unul din care individul este exclus, deci acesta este construit pe criterii supraindividuale sau chiar extra-umane; în cazul eticilor descriptiv-explicative, sistemul de referinţă este centrat pe om, el se construieşte pornind de la realitatea cristalizată în personalitatea umană. În primul caz, întrebarea fundamentală este cât de perfecte pot fi făcute normele; în al doilea caz, întrebarea fundamentală este cât de departe poate merge libertatea cum se tratează miopia congenitală. Aşa cum am precizat  anterior, problematica deontologiei se circumscrie celui de-al doilea caz, scopul fondării oricărei deontologii fiind acela al unei duble raportări la libertatea umană: la libertatea subiectului autorităţii, prin efectul actelor autorităţii asupra acestuia; la libertatea purtătorului autorităţii, prin graniţele, suficient justificate,  impuse permisiunilor acestuia.

O deontologie matură se va regăsi întotdeauna pe tărâmul echilibrului dintre libertatea subiectului şi cea a purtătorului autorităţii, deci pe tărâmul dreptăţii, ca principiu fundamental al Legii morale. Problema care se pune, din perspectivă deontologică, este aceea a delimitării modului de constituire a codurilor deontologice în raport cu domeniul Legii morale.