Linia de vedere principală este

Norme generale de desen tehnic Introducere Formatele desenelor tehnice Indicatorul Împăturirea formatelor Scări utilizate în desenul tehnic Linii utilizate în desenul tehnic Scrierea în desenul tehnic Capitolul 2.

Reprezentări utilizate în desenul tehnic Reprezentarea în proiecţie ortogonală Dispunerea proiecţiilor Reprezentarea axonometrică Capitolul 3. Reprezentarea vederilor, secţiunilor şi rupturilor Reprezentarea vederilor Reprezentarea secţiunilor Reprezentarea rupturilor Capitolul 4. Cotarea în desenul tehnic Elementele cotării Clasificarea cotelor Reguli de cotare Înscrierea cotelor Metode de cotare Cazuri speciale de cotare Reprezentarea şi cotarea filetelor Capitolul 5.

Elaborarea schiţei.

Reprezentări ortoganale. Metode de proiecţie Poziţia relativă pe desen a celorlalte vederi, raportat la vederea din faţă principalădepinde de metoda de proiecţie adoptată, poartă numele de dispunerea proiecţiilor şi este reglementată în SR EN ISO Metodele de reprezentare utilizate în domeniul mecanic şi simbolurile grafice utilizate pentru cele două metode de proiecţie este: Metoda de proiecţie a primului triedru Metoda E Europeană Metoda de proiecţie a celui de-al treilea triedru Metoda A Americană Simbolul grafic utilizat pentru identificarea metodei de reprezentare se notează în indicator.

Desenul la scară Clasificarea desenelor tehnice Schiţa Desenul de execuţie Capitolul 6. Toleranţe Precizia dimensională Înscrierea toleranţelor la dimensiuni liniare şi unghiulare Precizia de formă şi poziţie a elementelor geometrice Starea suprafeţelor Capitolul 7. Reprezentări specifice şi convenţionale Reprezentarea şi cotarea găurilor cilindrice şi conice Reprezentarea şi cotarea flanşelor Reprezentarea şi cotarea canalelor de pană 3 Capitolul 8.

Desenul de ansamblu Reguli de reprezentare Poziţionarea elementelor componente Cotarea desenului de ansamblu Capitolul 9. Asamblări demontabile Asamblări filetate Reprezentarea asamblărilor cu pană Reprezentarea şi cotarea canelurilor Asamblări elastice Capitolul Asamblări nedemontabile Asamblări cu nituri Linia de vedere principală este sudate Capitolul Reprezentarea şi cotarea roţilor dinţate şi angrenajelor Roţi dinţate Elementele geometrice ale danturii Reprezentarea roţilor dinţate Indicarea pe desen a elementelor roţilor dinţate Definirea angrenajelor Capitolul Desenul adaptat domeniului respectiv a fost folosit de om pentru a exprima pentru sine sau pentru alţii o anumită idee tehnică.

În realizarea oricărui produs industrial, fie el o piesă simplă sau complexă, un edificiu de construcţie sau o miopia structurii ochiului spaţială, desenul tehnic este prezent, permiţând reprezentarea formei, a dimensiunilor, a condiţiilor de precizie şi de funcţionare a acestora. Prin desen se exprimă, se ordonează şi se sistematizează gândirea tehnică, pentru ca produsul ce urmează a se executa să răspundă tuturor cerinţelor de ordin tehnic, economic, estetic, etc.

Cu alte cuvinte desenul tehnic este reprezentarea grafică plană, la care se folosesc metodele geometriei descriptive şi o serie de reguli şi convenţii stabilite prin standarde, în vederea reprezentării unor obiecte, suprafeţe, etc.

Cât şi pentru transmiterea concepţiilor tehnice. Această disciplină pune la dispoziţia tuturor ce lucrează în tehnică, indiferent de nivelul pregătirii lor profesionale, metode grafice atât pentru reprezentarea unei concepţii tehnice cât şi pentru interpretarea ei, în vederea materializării acesteia.

Ţinând seama de faptul că atât proiectarea cât şi execuţia diferitelor construcţii de maşini angrenează colective tot mai largi de ingineri, tehnicieni şi muncitori, care în multe cazuri nu se găsesc în aceeaşi localitate sau nici măcar în aceeaşi ţară, linia de vedere principală este înţelege de la sine că fără desenul tehnic, cooperarea în acest domeniu nu ar putea avea loc.

Rezultă clar că desenul tehnic a devenit un mijloc indispensabil de legătură între concepţia şi execuţia tehnică, realizate pe plan naţional sau internaţional. Formatul de bază este considerat formatul A0, celelalte formate derivă din acesta prin injumătăţire, după latura mare a formatului. În afară de formatele normale, se pot folosi formate derivate ce se obţin prin mărirea uneia din dimensiunile a sau b cu un multiplu întreg al dimensiunii laturii respective.

Dimensiuni Dimensiunile formatelor normale, alungite speciale şi alungite excepţionale sunt prezentate în tabelul Sursa: pentru uz didactic 6 Tabelul 1. Marginile formatului a x b Tab. Chenarul formatului delimitează câmpul desenului; se trasează linia de vedere principală este linie continuă groasă la o distanţă de marginea formatului de 20 mm pentru formatele A0 şi A1 şi 10mm pentru formatele A4, A3, A2.

Zona neutră este zona cuprinsă între marginile formatului finit şi chenarul care delimitează câmpul desenului.

Perspectivă - Wikipedia

Fâşia de îndosariere este situată pe latura planşei din stânga indicatorului, în sensul de citire a acestuia şi are lăţimea minimă de 20 mm şi înălţimea de mm. Indicatorul este poziţionat în câmpul desenului în colţul întrebări despre oftalmologie dreapta al acestuia.

Reperele de centrare sunt segmente de dreaptă situate la extremităţile celor două axe de simetrie ale planşei finite şi se reprezintă cu linie continuă de minim 0,5mm grosime, care începe de la marginile formatului finit şi depăşeşte cu aproximativ 5 mm chenarul ce delimitează câmpul desenului.

Reperele de orientare indică sensul de citire al desenului şi constau din săgeţi amplasate pe chenar. Unul din repere este amplasat pe dimensiunea mică a formatului, celălalt pe dimensiunea mare şi coincid cu reperele de centrare astfel încât din reperele de orientare să fie dirijat către desenator. Gradaţia metrică de referinţă se recomandă să fie pe toate desenele. Se dispune de preferinţă simetric faţă de un reper de centrare şi este amplasată în zona neutră, lipită de chenar.

Sistemul de corectarea vederii minus linia de vedere principală este recomandat pentru formatele, linia de vedere principală este scopul de a permite localizarea uşoară pe desen a detaliilor, adăugirilor, modificărilor.

Unghiurile de decupare sunt plasate în cele patru colţuri ale formatului finit şi se reprezintă ca triunghiuri dreptunghice isoscele cu laturile congruente. Se aplică pe fiecare desen de ansamblu, respectiv pe fiecare din planşele ce îl compun.

DESEN TEHNIC - Note de curs şi aplicaţii practice -

Forma, dimensiunile, modul de amplasare şi de completare a indicatorului sunt prevăzute în SR ISO Indicatorul se amplasează, de regulă, în colţul inferior dreapta al formatului, lipit de chenar. Fig prezintă indicatorul folosit pentru desenele utilizate în cadrul Universităţii Bacău.

Nume Data Materialul Nr. Indicatorul este alcătuit din unul sau mai multe dreptunghiuri alăturate, ce pot fi subdivizate în rubrici care conţin informaţiile specifice. Pentru a obţine o dispunere uniformă, informaţiile necesare sunt grupate în mai multe zone dreptunghiulare alăturate, cum ar fi: Zona de linia de vedere principală este informaţii de bază: a numărul de înregistrare sau de identificare a desenului; b denumirea desenului; c numele proprietarului legal al desenului.

Această zonă trebuie amplasată în unghiul inferior dreapta al indicatorului, sensul de citire fiind cel al desenului. Zona trebuie evidenţiată prin încadrare cu o linie continuă, de aceeaşi grosime cu cea a chenarului având o lungime maximă de mm.

Linia principală San'yō - San'yō Main Line - 7-pitici.ro

Zona de linia de vedere principală este suplimentare: d, e numele şi semnăturile persoanelor responsabile pentru desen; 8 8 f scara principală a desenului SR EN g data elaborării; h indicarea stării suprafeţei SR ISO ; i simbolul care indică metoda de proiecţie primul sau al treilea diedru, SR ISO : j materialul din care este executat reperul; 1.

Împăturirea, în scopul îndosarierii sau păstrării în mape sau plicuri, se realizează prin reduce la formatul A4. Scările pot fi: - scară la mărime naturală; scara care corespunde raportului - scări de mărire; scările corespund unor rapoarte mai mari de Ele sunt cu atât mai imitația vederii slabe cu cât raportul corespunzător creşte.

Ele sunt cu atât mai mici cu cât raportul corespunzător se micşorează. Indicare pe desen Notarea scării utilizate pe desen trebuie înscrisă în indicatorul desenului. Dacă sunt utilizate mai multe scări de reprezentare, scara proiecţiei principale trebuie să fie înscrisă în indicator, celelalte scări diferite de aceasta sunt înscrise lângă sau sub notarea proiecţiilor vedere, secţiune sau detaliu cărora le corespund. Tabelul 1. În linia de vedere principală este cazurile ea trebuie să fie suficient de mare pentru a permite o interpretare uşoară şi corectă a datelor furnizate.

Scara şi dimensiunile obiectului de reprezentat influenţează alegerea formatului desenului. Detaliile care sunt prea mici pentru o cotare completă în reprezentarea principală, trebuie reprezentată într-o vedere secţiune de detaliu la o scară mai mare, alături de reprezentarea principală.

Sunt de patru tipuri, şi anume: linie continuă, linie întreruptă, linie punct şi linie două puncte, iar din punct de vedere al grosimii se linia de vedere principală este în două clase: linie groasă şi linie subţire.

Grosimea de bază b a liniilor utilizate în desenul tehnic este cea a liniei continue groase; se alege în funcţie de mărimea, complexitatea şi natura desenului şi se păstrează aceeaşi pentru toate reprezentările executate la aceeaşi scară, pe aceeaşi planşă pentru o anumită piesă.

Grosimea liniilor se alege din următorul şir de valori date în mm: 2,0; 1,4; 1,0; 0,7; 0,5; 0,35; 0,25; şi 0, Lungimea segmentelor şi intervalelor dintre acestea trebuie să fie uniforme de-a lungul aceleiaşi linii întrerupte, linie punct şi linie două puncte. În tabelul 1.

Identificarea liniei Simbol Aspect Denumire Exemple de utilizare A Linie continuă groasă Contururi reale vizibile Muchii reale vizibile B Linie continuă subţire Muchii fictive vizibile Linii de cotă Linii ajutătoare Linii de indicaţie Haşuri Conturul secţiunilor suprapuse C Linie ondulată subţire Linii de ruptură pentru delimitarea vederilor şi secţiunilor, numai dacă linia respectivă nu este o axă D Linie continuă subţire Linii de ruptură în lemn sau pe în zig zag desenele executate pe computer E Linie întreruptă Contururi acoperite groasă Muchii acoperite F Linie întreruptă Contururi acoperite subţire Muchii acoperite G Linie punct subţire Linii de axă de simetrie H Linie punct mixtă Trasee de secţionare J Linie punct groasă Indicarea liniilor sau a suprafeţelor cu prescripţii speciale K Conturul pieselor învecinate Linie două puncte Poziţii intermediare şi extreme de subţire mişcare ale pieselor mobile 11 11 1.

În desenul tehnic se foloseşte fie scrierea înclinată, având caracterele înclinate la 75 0 spre dreapta faţă de linia de bază a rândului, fie cea dreaptă, având caracterele perpendiculare faţă de linia de bază a rândului. În mod obligatoriu pe un desen, cât şi pe un ansamblu care se referă la aceeaşi lucrare, se va utiliza numai unul din modurile de scriere înclinată sau dreaptă.

Prin dimensiunea nominală a scrierii, se înţelege înălţimea h a literelor mari majusculeexprimată în mm. Această proiecţie se obţine prin intersecţia planului de proiecţie cu proiectantele duse perpendicular pe acest plan din diferite puncte ale obiectului.

Reprezentarea în proiecţie ortogonală a obiectelor în desenul tehnic se bazează pe principiile geometriei descriptive. În geometria descriptivă obiectele din spaţiu se reprezintă prin proiecţiile lor ortogonale pe planele de proiecţie, care constituie sistemul de referinţă, format din două linia de vedere principală este trei plane de proiecţie perpendiculare între ele. Planele de proiecţie H plan orizontal şi V plan vertical împart spaţiul în patru regiuni numite diedre, iar numerotarea lor se face în sens invers mişcării acelor de ceasornic.

Proiecţia ortogonală a unui punct. Fie un plan [F], plan de proiecţie şi un punct M exterior planului. Dreapta Mm, numită dreaptă proiectantă, intersectează planul [F] în punctul m. În cadrul proiecţiei ortogonale, dreapta proiectantă este perpendiculară pe planul [F].

Proiecţiile ortogonale ale unui punct M pe două plane: planul vertical de proiecţie[v], şi planul orizontal de proiecţie[h], sunt reprezentate în figura 2. Un segment de dreaptă poate fi proiectat ortogonal proiectând ortogonal extremităţile lui. Proiecţia ortogonală a unui obiect. Feţele unui obiect fiind figuri geometrice, obiectul poate fi proiectat pe oricât de multe plane, cu condiţia ca fiecare set de drepte proiectante, corespunzătoare unui plan să fie paralele între ele şi perpendiculare pe planul respectiv.

1. Ричард живет в вашем старом доме под Нью-Йорком, - ответила Жанна.
2. Никки заскулила, когда Роберт возвысил голос.
3. Deteriorarea rapida a vederii

Fig a prezintă cazul în care obiectul este proiectat pe un plan ce nu este paralel cu nici una din feţele lui, rezultând o proiecţie în care nici un element geometric nu este în adevărată mărime. În cazul în care o faţă a obiectului este paralelă cu planul de proiecţie se obţine adevărata mărime a feţei respective, iar segmentele de dreaptă ce constituie conturul feţei reprezintă adevărate mărimi b,c.

La obiectele de complexitate mai mare, proiecţiile pe două sau trei plane nu sunt suficiente pentru formarea imaginii asupra obiectelor. În astfel de cazuri se impune reprezentarea obiectului pe mai multe plane de proiecţie; ca plane se iau feţele interioare ale unui cataractă complicată de miopie, numit cub de proiecţie, iar obiectul se consideră aşezat imaginar în interiorul cubului Fig.

Dispunerea proiecţiilor reprezintă modul de aşezare a proiecţiilor unei piese vederi şi secţiuni pe desenele tehnice, utilizând linia de vedere principală este ortogonală şi este reglementată de STAS Proiecţiile sunt definite în STAS astfel: B F C D A E Fig vederea din faţă, pentru proiecţia în vedere pe planul vertical din spate direcţia A ; - vederea de sus, pentru proiecţia în vedere pe planul orizontal inferior direcţia B ; - vederea din stânga, pentru proiecţia în vedere pe planul lateral din dreapta direcţia C ; - vederea din dreapta, pentru proiecţia în vedere pe planul lateral stânga direcţia D ; 16 16 - vederea de jos, pentru proiecţia în vedere pe planul orizontal superior direcţia E ; - vederea din spate, pentru proiecţia în vedere pe planul vertical din faţă direcţia F Vederea din faţă, respective secţiunea corespunzătoare, datorită modului cum este aleasă, se numeşte proiecţie principală.

Aceasta se alege, de regulă, astfel încât să reprezinte obiectul în poziţia de utilizare şi să cuprindă cele mai vindeca linia de vedere principală este la 50 de ani detalii de formă şi dimensionale ale obiectului.

tehnica: RAPOARTE SI LINII UTILIZATE IN DESENUL TEHNIC

Piesa trebuie să linia de vedere principală este aşezată în aşa fel încât un număr cât mai mare de feţe plane ale formelor geometrice ale piesei să fie paralele cu planele de proiecţie pentru a se obţine direct adevăratele lor mărimi. Proiecţia principală poate fi vedere, secţiune sau jumătate vedere jumătate secţiune. Dispunerea pe desen a proiecţiilor piesei în raport cu proiecţia principală este determinată de metoda de proiecţie utilizată.

Linia de vedere principală este SR ISO sunt definite două metode de proiecţie: metoda de proiecţie a primului triedru europeană şi metoda de proiecţie a celui vedere trombozică treilea triedru americană.

Simbolurile grafice ale celor două metode sunt date în fig a metoda primului triedru; b metoda celui de-al treilea triedru şi pot fi amplasate într-o căsuţă a indicatorului sau alături de desen. Proiectând ortogonal piesa situată în centrul cubului de proiecţie pe feţele acestuia şi apoi desfăşurând cubul, se obţine reprezentarea în epură a piesei conform metodei de proiecţie a primului triedru Fig. Varianta II B Varianta I F C A D F E Fig Stabilirea numărului de proiecţii necesare pentru reprezentarea unei piese se linia de vedere principală este în aşa fel încât piesa să fie complet reprezentată, să se poată înscrie pe desen toate 18 18 dimensiunile ce definesc formele geometrice componente ale piesei, fără a se putea naşte greşeli de interpretare sau de citire a desenului.

Reprezentarea, de regulă, a pieselor care pot fi folosite în orice poziţie, cum ar fi şuruburile, arborii, etc. Dacă este necesar, pot fi folosite proiecţii vederi, secţiuni din altă direcţie vederea nervoasă a căzut cele şase direcţii indicate, şi anume la reprezentarea unor elemente înclinate Fig. FigFig. Direcţia de proiecţie se indică printr-o săgeată notată cu o literă majusculă din alfabetul latin, linia de vedere principală este deasupra vederii reprezentate se scrie litera folosită la notarea săgeţii.

În cazul în care se reprezintă rotită o astfel de vedere, ce înseamnă viziune 40 la sută de poziţia rezultată din proiecţie, aceasta se notează cu un simbol amplasat după litera de identificare a vederii Fig.

Greutăţile constau în faptul că, la intuirea imaginii de volum a unui obiect reprezentat, nu este suficientă o simplă observare a proiecţiilor obiectului, ci este necesară şi combinarea în imaginaţie a acestor proiecţii. Reprezentarea axonometrică este intuitivă şi oferă o imagine clară a obiectului, înlăturând aceste greutăţi.

Reprezentarea axonometrică este proiecţia paralelă, ortogonală sau oblică, a unui obiect pe un plan înclinat faţă de axele dimensionale ale obiectului şi redă imaginea obiectului în perspectivă. Se recomandă ca, la această reprezentare, numărul de feţe vizibile ale obiectului în proiecţie să fie cât mai mare şi dacă este posibil, chiar nici una din feţele obiectului să nu apară în proiecţie, redusă la un singur segment de dreaptă.

Perspectivă

Problema care se pune la reprezentarea axonometrică constă în faptul că obiectul care trebuie reprezentat se consideră raportat la cele trei axe ale sistemului de proiecţie ortogonală. Pe planul de proiecţie ales, se proiectează, după o direcţie dată, cele trei axe rectangulare ale triedrului, axe la care se raportează obiectul.

UEM-uri din seria Noile trenuri electrice din seria 2 și 3 autoturisme sunt programate să fie introduse în zona Hiroshima pe linia principală Sanyo în cursul anuluiînlocuind trenurile mai vechi din seria

Planul astfel ales se numeşte plan axonometric Fig. În funcţie de direcţia de proiecţie avem: - reprezentarea axonometrică ortogonală, dacă direcţia de proiecţie este perpendiculară pe planul axonometric, sau - reprezentarea axonometrică oblică, dacă direcţia de proiecţie este oblică faţă de planul axonometric. Valorile funcţiilor cos α, cos β, cos γ reprezintă coeficienţii de reducere întrucât valoarea funcţiei cosinus este mai mică sau egală cu 1.

Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări. Nu are introducere cu explicația scurtă a subiectului sau introducerea existentă este prea scurtă.